• RON
  • 8 motive pentru care trebuie să ajungi în Cetatea Oradea, măcar o dată în viață

    • 124
    • Dec 09, 2025


    CETATEA ORADEA – LOCUL UNDE ISTORIA ÎȘI DĂ ÎNTÂLNIRE CU PREZENTUL

    Hai cu noi să-ți povestim despre Cetatea Oradea, emblema orașului, și locul care nouă ne-a plăcut tare mult! Este un spațiu multifuncțional viu, actual, în care găsești ceva de făcut indiferent de vârstă și de preferințe. Noi am petrecut aici o zi întreagă și parcă tot nu am descoperit-o în întregime. Începem, repede, cu o scurtă istorie a Cetății Oradea.

    cetateaoradea3-1-1.jpg

     

    CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE CETATEA ORADEA

    Locație: strada Emanuil Gojdu, nr. 39-41, Oradea. Cetatea poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 8 – 22.

    Cetatea Oradea este unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice medievale din Transilvania. Fortăreața a fost construită în timpul lui Ladislau cel Sfânt, acum aproape 1000 de ani, și este formată din 12 corpuri și 5 bastioane. Restaurată în 2005, astăzi, Cetatea Oradea este inima culturală a orașului, locul potrivit să vii să te relaxezi și să te bucuri de o diversitate uimitoare de experiențe, precum: seri de film, ateliere meșteșugărești, întreceri medievale, restaurante premium, degustări de vin, expoziții permanente, concerte sau chiar să faci tu propriul tău eveniment.

     

    Pont: Nu ratați One Night Gallery pe 1 octombrie – un eveniment tare fain, de o zi, care va transforma Cetatea Oradea cu ajutorul instalațiilor multimedia și proiecțiilor de lumină create de designeri contemporani.

     

    1.Cetatea Oradea – o istorie și legende fascinante

    Pășește în interiorul Cetății Oradea și vei intra într-o lume de poveste, care te va duce cu gândul la vremurile medievale, cu domnițe, prinți, turniruri și povești fascinante! Plimbă-te prin camerele atent restaurate și vei descoperi farmecul unor vremuri demult apuse și admiră frescele descoperite în interior! Ai la dispoziție un ghid care îți poate povesti despre legendele incredibile din acea epocă. Să nu ratați Sala cu grifoni și Lapidariumul!

     

     

    2. Festivalul Medieval – este capul de afiș al evenimentelor organizate în Cetatea Oradea. Festivalul are loc, în fiecare an, la începutul lunii iulie, și este un eveniment de la care nu trebuie să lipsiți. Veți pătrunde într-o lume autentic medievală, unde tradițiile de altădată sunt reînviate: de la meșteri fierari, domni și domnițe, până la luptători și campioni din toată lumea, toți vă vor încânta cu ținutele lor și cu îndemânarea cu care mânuiesc armele acelor vremuri în lupte și turniruri spectaculoase. VEZI MAI MULTE AICI!

     

    3. Ateliere meșteșugărești – Tot aici, găsiți și atelierele de pielărie, de olărit și de țesut.Puteți cumpăra obiecte artizanale, unice, realizate cu migală de meșteri autentici, după tehnici străvechi. Am fost și noi la un curs de olărit. Ne-a uimit câtă muncă și precizie se ascund în spatele chiar și celui mai mic obiect modelat din lut. Vă provocăm să încercați și voi!

     

    4. Experiențe culinare premium – În incinta cetății, sunt restaurante și terase care vă vor încânta cu preparatele deosebite, mai ales cu fructe de mare și cu vinuri de colecție. Vă recomandăm restaurantul ,,Corsarul’’ și ,,Meridian Zero’’, unde meniurile variate și rețetele ingenioase vă oferă o explozie de gust și de culoare în farfurie.

     

    5. Degustări de vinuri – Puteți avea parte de degustări de vinuri premium, dar și de lecții de oenologie de la un renumit profesor din domeniu. Căutați ,,Salonul Milessime’’,  prima școală de vin din România!

     

    6. Parcul Dendrologic – Îndrăzniți să pășiți mai departe de zidurile cetății și, în spatele acesteia, veți descoperi un parc superb, o mică oază de verdeață, unde vă puteți plimba și admira nuferii de pe lac! Pont: Să vă faceți o fotografie pe ponton! Va fi, cu adevărat, instagramabilă.

    7. Oradea Tech Hub – Într-una dintre clădirile cetății, funcționează un proiect foarte interesant: ,,Oradea Tech Hub’’, un spațiu multifuncțional pentru cei din IT care caută idei, inspirație și un loc de unde să poată munci remote.

     

    8. Expoziții permanente – În cadrul Muzeului Orașului Oradea (MooMOO), puteți vedea admira o serie de expoziții permanente tare interesante: o secțiune dedicată istoriei fotografiei orădene, o galerie cu obiecte pirogravate, săli cu obiecte descoperite în timpul săpăturilor arheologice, dar și o sală cu obiecte de pe vremea comunismului. Este tare fain și merită vizitat.

    * Muzeul Orașului Oradea poate fi vizitat de luni până duminică, între orele 8 – 22.

     

    V-am convins?

    Pont: Dacă ajungi la Oradea, vezi AICI programul de reduceri ,,Oradea, cu drag’’. Dacă te cazezi la hotelurile partenere, vei avea parte de gratuități la principalele obiective turistice și de reduceri importante la restaurante și cafenele.

    Rosalina William
    Rosalina William
    🖋️ Dedicated blog writer 📚 | Crafting engaging content through the art of words. 🌍 Passionate about exploring diverse topics and sharing insightful perspectives. 🚀 Turning ideas into captivating stories. ☕ Coffee addict and creativity enthusiast. 🎨 Let’s embark on a journey of discovery through the magic of writing!
    Solutionarea Alternativa a LitigiilorSolutionarea Online a Litigiilor
    Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Făcând click pe “Accept tot”, sunteți de acord cu utilizarea tuturor cookie-urilor. Puteți vizita "Setări cookie" pentru a oferi un consimțământ controlat. Cookie Policy